ActiveWatch vine să afle cât de liberă e presa din Cluj

ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei anunţă că va organiza miercuri, 14 mai, la Cluj-Napoca, două întâlniri dedicate libertății de exprimare, libertății presei și accesului la informațiile de interes public. Acestea vor avea loc de la ora 11, la Casa Tranzit, strada George Barițiu nr. 16.

Discuțiile vor porni de la informațiile prezentate în „Raportul FreeEx – Libertatea de Exprimare în România” și în studiul „Harta Politică a Televiziunilor Locale” (http://activewatch.ro/ro/freeex/publicatii/).

De la ora 14, cei de la ActiveWatche se vor întâlni şi cu studenții din Cluj la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Acest demers face parte din proiectul Harta Interactivă a Libertății de Exprimare. Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro).

AICI raportul ActiveWatch pe anul trecut.

Tags: